„Avem o zi pe an în care postim pentru 24 de ore și ne gândim la ce am făcut în anul care a trecut și cerem iertare pentru ce am greșit, ceea ce e similar spovedaniei. Dar în restul anului, intră în scenă tikkun, care înseamnă că trebuie să îți organizezi toate fragmentele din personalitate și să fi în regulă cu Dumnezeu, cu etica.”
Pe de altă parte, tikkun există și la nivel social. Dacă vrei să înțelegi o societate, vei învăța mai multe din marginile ei, decât din centru. Poți spune despre Israel că e o țară high-tech, dar nu ăsta e Israelul.
Dacă vrei să știi ce e Israelul, trebuie să mergi în curtea din spate, nu în cea din fața casei, trebuie să mergi în acele locuri unde oameni se ascund de tine, locuri care nu apar în ghidurile turistice. Așa vei cunoaște Israelul.
Cred că exact asta e tikkun olam: începi de la periferiile societății și vezi cum poți corecta realitatea socială, începând de acolo spre centru.
▪︎ Eu am fost membru al unei unități de elită, am făcut patru ani de armată, dar atunci când am fost trimis în Teritorii am început să-mi pun întrebări. Ce facem noi aici, de fapt, ce căutăm în Ramallah sau în Jenin sau în Nablus? Oamenii îmi spuneau: păi trebuie să aperi țara, iar aceștia sunt inamicii. Iar eu gândeam: bine, dar noi avem inamici și mai mari în Siria sau Iran, or, asta nu înseamnă că mergem prin Damasc sau Teheran după ei. De ce nu putem să ne apărăm țara, la fel ca alții, păzindu-ne frontierele? Atunci am înțeles că noi nu avem frontiere. Lumea nu știe asta, dar așa stau lucrurile, Israelul nu are frontiere clare. Și atunci mi se spunea: lasă asta, acolo sunt și sate evreiești, trebuie să le apărăm și pe acelea. Numai că nu erau realmente sate evreiești, ci colonii, nu erau recunoscute de legile internaționale și nici măcar de legile noastre. Sunt multe așezări pe care nici Israelul nu le recunoaște ca făcând parte din stat.
Pentru un rezervist ca mine, în fiecare an este obligatoriu să faci vreo 40 de zile de serviciu militar. Orice ai avea de făcut, lași totul și te duci în armată. Cu cât înaintam în vârstă era din ce în ce mai greu, iar pe la 26 de ani am scris, alături de un prieten o scrisoare prin care anunțam că nu mai vrem să facem serviciul militar în teritoriile ocupate. Nu ne opuneam să ne facem datoria în țară, în Nord, Sud, sau oriunde în cadrul granițelor recunoscute, dar nu mai voiam să fim un instrument de oprimare al populației palestiniene.
A fost un tikkun pentru mine, adică mi-am dat seama că voiam să-mi apăr țara, Israelul, deoarece îl consideram cel mai important bastion al lumii evreiești din timpurile noastre, însă nu mai eram dispus ca Israelul să fie opresor. Era o barieră etică și morală pe care nu am mai dorit să o încalc.
A fost o acțiune foarte puternică, dovadă că aproape o mie de alți soldați ni s-au alăturat.
▪︎ Comunitatea ultraortodoxă este foarte puternică și are o influență politică imensă. Este, practic, în poziția de a determina cine va fi următorul prim-ministru.
Probabil că va fi Netanyahu daca ei merg în continuare cu Netanyahu. De aceea a și rămas la putere atâția ani, pentru că ultraortodocșii l-au susținut mereu și au refuzat să meargă cu cei din cealaltă parte.
Chiar și în termeni de creștere demografică, sunt de departe comunitatea cu cea mai mare creștere, o familie are 6-7 copiii în medie. Peste 20 de ani, la același ritm de creștere, au șansa să devină majoritari.
Au, însă, și multe conflicte cu guvernul. Cea mai mare parte a lor refuză să meargă în armată, care în Israel e obligatorie. Au multe probleme și pe partea economică, deoarece bărbații ultraortodocși se ocupă mai ales cu studiul, merg la școli religioase, la yeșive, dar asta înseamnă că nu fac niciun ban, și atunci cine să-i susțină? Guvernul.
▪︎ Eu cred că proiectul sionist a avut succes, dar asta doar cu primul său obiectiv, să creeze un stat pentru evrei, cu o limbă comună, cu economie și armată. Al doilea obiectiv estre departe de a fi atins, acesta fiind de a da un sens puternic națiunii, de a defini ce anume ne ține împreună. Nu e suficient doar simplu fapt că ne numim toți evrei, deoarece există foarte multe feluri de evrei în lume, nemaivorbind de faptul că avem vreo 20% arabi. Nu e suficient să spui: evreii trebuie să trăiască la un loc și punct. Trebuie să vedem mai întâi dacă vrem realmente să trăim împreună și cum anume putem face asta. Este Israelul cel mai bun loc din lume unde poate trăi un evreu?
▪︎ Acum sunt vreo jumătate de milion de coloniști. Cum ai putea să alungi jumătate de milion din proprii cetățeni din casele lor? Să spunem că vor da alte teritorii palestinienilor sau alte forme de compensare, dar, sincer să fiu, tot nu știu dacă ar mai fi posibil.
Nu văd o altă soluție, pe de altă parte.
Soluția unui singur stat este si ea foarte proastă, din multe puncte de vedere. Suntem societăți foarte diferite și e suficient să te uiți la aspectele mărunte, dar care pentru mine sunt foarte importante, ce facem cu drepturile omului, mai ales cu drepturile femeilor sau ale comunității gay? Sunt 5 milioane de palestinieni foarte religioși, mai ai și un număr imens de religioși evrei, ce fel de țară ar ieși? Majoritatea oamenilor nu ar crede că femeile ar trebui să fie egale în drepturi, nemaivorbind de homosexuali.
Așadar soluția unui stat unitar nu e fezabilă, iar cea de-a doua are probleme practice enorme. Ierusalimul ar trebui, probabil, să fie un fel de teritoriu internațional, palestinienii ar trebui să poată trăi în Israel și viceversa, ei ar putea vota pentru statul palestinian, chiar dacă stau pe teritoriul Israelului. Trebuie imaginate tot felul de soluții care acum par nebunești.
Adevărul este că nimeni în Israel nu este interesat cu adevărat de asta, nici guvernul actual, și cu siguranță nici Netanyahu. Netanyahu crede că dacă va exista un stat palestinian, va fi ca Hamas în Gaza și nu vrea această soluție. Dreapta nu știe ce vrea, știe ce nu vrea: nu vrea un stat palestinian. Ce se întâmplă e că situația continuă: ocupăm teritorii, opresăm 4 – 5 milioane de oameni și situația poate continua așa mulți ani de acum înainte.
Vor fi tot mai multe atentate teroriste, lumea va deveni tot mai extremistă și vom continua să sângerăm și să ne rănim reciproc.
